vineri, 21 iunie 2013

Tagliatelle cu "mini" caracatiţe



Trebuie să recunosc că iubesc pastele şi iubesc şi fructele de mare, deci preparatul acesta pur şi simplu este “adorabil”!


Ingrediente pentru 2 porţii:
500g pui de caracatiţă (eu am folosit congelată)
1/2 sticlă de vin roşu sec (folosiţi un vin de calitate - face diferenţa)
250 gr tagliatelle roşii (eu am folosit Giovanni Rana)
o ceapă mică
2 căţei de usturoi
3-4 fileuri de anşoa
câteva roşii cherry
ulei de măsline


Se spală puiuţii de caracatiţă si se pune vinul la fiert. Când a început să fiarbă, se pun caractiţele şi se fierb acoperite pentru 15 minute. Se scot caracatiţele din vin pe un platou şi se păstrează vinul pentru pasul următor.


Separat, se fierb pastele în apă sărată – cu 1 minut mai puţin decât timpul specificat pe ambalaj.
Într-un wok se încălzeşte uleiul de măsline şi se adaugă ceapa, usturoiul (feliate foarte fin) şi fileurile de anşoa. Se sotează şi se amestecă până când ceapa devine translucidă. Se stinge apoi cu vinul în care au fiert caracatiţele şi se lasă pe foc până când sosul îşi reduce volumul la jumătate. Apoi se adaugă caracatiţele şi roşiile cherry şi se aşezonează cu sare şi piper. Se adaugă şi pastele, amestecăm şi le lăsăm câteva minute acoperite pentru a se odihni.



Când serviţi, puteţi adăuga bususioc proaspăt care are o aromă desăvârşită.


Enjoy it!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu