joi, 13 iunie 2013

Quesadilla de vară
















Acesta fiind primul meu articol, cel prin care noi "facem cunoştinţă", m-am gândit să încep cu ceva simplu: o reţetă delicioasă şi uşoară de quesadilla cu legume la grătar, brânză feta şi pesto.
Ca să putem începe, aveţi nevoie de următoarele ingrediente pentru două porţii:

2 tortilla
pesto
mozzarella
brânză feta
brânză de oaie pecorino 
1 zucchini
1 ardei gras roşu
2 ciuperci mari
2 linguri ulei de măsline extra virgin
                             sare şi piper

Vom începe cu legumele pe care, după tăiere, le stropim cu două linguri de ulei de măsline şi le condimentăm cu sare şi piper. Apoi le punem pe grătar (sau pe o tigaie grill) timp de aproximativ 3 minute pe fiecare parte. Când sunt gata şi au stat şi 5 minute să se răcească, le tăiem în bucăţele mici.


Începem asamblarea: pe fiecare quesadilla punem câte două linguri de pesto şi întindem pe toată suprafaţa. Eu am folosit unul cumpărat, dar o să vă dau în curând şi o reţetă foarte bună ca să îl puteţi face acasă. Mozzarella rasă o presărăm pe jumătate din fiecare tortilla şi împărţim în mod egal legumele la grătar. Peste legume presărăm brânza feta şi brânza de oaie pecorino.
I
II


III
IV



















La sfârşit împăturim tortilla pe jumătate şi o punem pe grătarul electric sau pe un grătar de aragaz. Mie îmi place să pun puţin unt pe partea superioară, dar nu este obligatoriu.

Serviţi cu salsa sau cu orice sos vă place.








Enjoy it!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu